Am fost timp de patru ani student pe domeniul relaţiilor publice la SNSPA. Până acum cred ca mi s-au pus o mie de întrebări despre cum e la Comunicare, ce ieşi când termini facultatea, cum sunt profesorii, cu ce se mănâncă relaţiile publice etc. Uneori mă enervam, trebuie să recunosc…, dar fiind răbdător, încercam să răspund adecvat fiecărei întrebări. Angajat? Am fost de vreo câteva ori, însă am preferat să termin studiile pentru ca apoi să mă stabilesc pe un job în domeniu. În schimb am participat la concursuri şi proiecte gen Olimpiadele Comunicării pentru a învăţa ceva practic. Ajuns în anul patru am observat că e atât de frumos să discuţi în continuare despre PR, e atât de relaxant să faci teme despre muzeul relaţiilor publice şi atât de frustrant să lupţi pentru a obţine puncte de trecere. Am observat cu regret că paradigma profesorală nu se va concretiza niciodată într-o iniţiativă practică şi ajutătoare pentru student. Relaţiile publice sunt povestite atât de frumos: Rex Harlow, Dennis L. Wilcox, Bernard Dagenais etc.
România se lăfăie în teoriile şi megadefiniţiile unor personalităţi (despre care sunt de acord să le cunoşti munca), dar la nivel practic PR-ul românesc se cufundă într-o perpetuă profanare a valorilor promovate de distinşii domni menţionaţi mai sus.
Suntem încă în tranziţie! aud o voce în spate. Suntem în tranziţie? Hai să ne batem joc! Nu!România, ţară cu cele patru forme de relief şi cu multă personalitate face relaţii publice. Exact. Face! Face Relaţii Publice, după cum scrie MARE deasupra ghişeului de la intrarea într-o fabrică (dacă mergeţi cu tramvaiul 35, cum plecaţi de la Unirii, uitaţi-vă pe dreapta). Dar nu asta e problema reală…Să luăm cazul în care noi, românii,ştim ce sunt relaţiile publice (chestia aia care nu înseamnă relaţii cu publicul). Eu, după cum am spus nu prea am avut multe job-uri pe PR, dar cele care au fost şi prietenii care lucrează în domeniu mă fac să trag nişte concluzii:
1. În România, a face PR înseamnă a şti să organizezi evenimente. Peste tot, pe unde mergi…Eşti PR-ist? Daaaa! Pfff! Şi ce faci? Ei, cum ce fac? Evenimente? Întâlniri…Păi, şi de imagine, comunicare cine se ocupă? Ei…, şefu, ştie el…
2. Jurnaliştii sunt PR-işti, iar absolvenţii de facultăţi de profil lucrează moca (voluntari) sau îşi tocesc creierii ca assistants pe un salariu de nimic. Ca să lucrezi într-o firmă destul de mare, pe un salariu bun, îţi trebuie experienţă sau o recomandare.
3. Studenţii preferă advertisingul, creaţia, copywriting-ul e visul a cel puţin 70 % dintre oamenii care dau la Comunicare. De ce? Pentru că văd Comunicare şi Relaţii Publice…Cum adică? se întreabă juniorul de anul I…, Păi, relaţii publice, publicitate…Aaaa, publicitate, bani mulţi, Naumovici! Aici mă duc! făcut PR pe toată durata celor 4 ani de facultate, de la istoria relaţiilor publice, campanii de RP, tehnici de redactare în RP, gestionarea situaţiilor de criză şi acum Relaţii Publice în mediul internaţional. Teorie, teorie şi iar teorie! De ce? Înţeleg că este teoria “baza profesionistului în PR”, dar atunci când o să mă angajez şi încerc să rezolv aşa cum am învăţat eu la şcoală o situaţie de comunicare sunt privit ciudat, mi se râde în nas şi mi se spune: Facem cum zic eu că nu e aşa riscant şi costă mai puţin şi…, nu de alta, da’ să nu se supere şefu’…Hă? Cine-i şefu? Aaaa, tipu ăla cu mulţi bani, de-a fost în străinătate, a prins ceva despre Public relations şi a zis: Ia să-mi fac şi io o firmă de-asta! Sau francizez una…Iar noi continuăm şi acum cu Rex, Hendrix (Jerry), Shannon, Weaver, Schramm şi alte nume sonore care, cu tot respectul, îşi au rolul în formarea oricărui specialist în relaţii publice.
Mai aveam puţin şi terminam facultatea, vroiam să fac master…, aş fi vrut şi o bursă în străinătate, probabil…însă mă gândeam cu ce am rămas în urma studiilor. Teorie, pură teorie. De parcă am venit aici să mă fac asistent universitar. Dar cum, îţi trebuie o bază teoretică, nu?Thomas ACHELIS este membru in board-ul Asociatiei Internationale de Relatii Publice (IPRA), membru al Institutului Britanic de PR (Charted Institute of Public Relations), membru de onoare al Asociatiilor de PR din Romania si Rusia si co-fondatorul Institutului pentru Calitate in Relatii Publice (IQPR). In perioada 1995-2006, Thomas Achelis a detinut functia de Presedinte al Confederatiei Europene de Relatii Publice (CERP) – organizatie care reuneste 25 de asociatii europene de PR.
In 2003 a infiintat la Bucuresti fundatia romana “Forum for International Communications” si a initiat competitia nationala “Romanian Public Relations Award”.
A absolvit facultatea de film si televiziune din Munchen si activeaza in PR de peste 30 de ani. Pentru un post pe PR în România trebuie să lupţi, să te implici în evenimente şi concursuri (Olimpiadele Comunicării sau PR Awards), cel puţin pentru experienţa proprie pe care facultatea nu ţi-o oferă. Are şi teoria rolul ei, sunt conştient de asta, pentru că noi suntem viitorul în PR şi trebuie să impunem un nou standard de evaluare. Însă, până acolo mai este mult de muncă…Toţi visează să facă PR la nivel înalt. Uite că în România nu există aşa ceva deocamdată. Vrei să schimbi ceva? Rabdă, vino cu o idee, câştigă sprijin, şi poate aşa vei face carieră.
