Echipa noastră nu are patru, nu are şase, ci nici mai mult nici mai puţin de cinci membri. Adică exact cât au şi celelalte echipe înscrise în concurs. Acesta e un lucru bun deoarece, în cazul de faţă cifra cinci simbolizează perfectiunea…şi în cazul nostru dar şi al celorlate echipe. Păi atunci, dacă toate echipele sunt perfecte, de ce ar mai trebui sa participe la aceste Olimpiade ale Comunicării? Se ştie că noţiunile de perfecţiune, frumos, divinitate, raţiune eţetera depăşesc toate lucrurile trecătoare din viaţa aceasta, şi enumăr aici: concursuri, facultate, cluburi, etc. Scopul fiecarei echipe, consider eu, este eliberarea totală din lanţurile teluricului.
După cum am menţionat la început, suntem exact cinci: două domnişoare completate aproape divin de trei indivizi. Locuim ca oamenii ce se respectă în căminul SNSPA din zona Băneasa, vedem foarte multe avioane şi suntem vecini de cameră. Doi locuim la camera 1, trei la camera 2 (aici de poate discuta puţin, un coechipier locuieşte cu chirie în oraş, dar pe perioada Olimpiadelor a renunţat la “confortul ocţidental” şi a întrat în “turmă”).
Deoarece ne vizităm permanent e destul de dificil, cel puţin pentru mine, să aud de foarte multe ori pe zi de la colegii din camera 2 următoarele replici: “da’ mai scrie şi tu un post pe blogul echipei” sau “n-ai scris? dar scrie ceva!” sau “să dea naiba, dacă nu scrieţi pe blog îl închid!”. Imaginaţi-vă aceste replici lovindu-mi neîncetat timpanul, scăriţa, nicovala şi ciocanul…! Am cedat şi am ajuns să scriu acest post. Următorul va fi peste alte patru zile, adică după ce coechipierii mei o să mă streseze suficient de mult “să scriu şi eu un alt post, că deh, acesta e învechit”. Nu ştiu de ce tot vor ei să intrăm în rândul lumii!
Ei, dar m-am luat cu nimicurile şi am divagat de la tema postului: o succintă prezentare a echipei noastre, dincolo de imagini.
Toţi membrii echipei Grigore şi Iordache sunt studenţi în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative. Să nu uit, suntem mândri de profesorii noştri care ne-au călăuzit cum se cuvine şi de părinţii noştri care ne-au crescut mari şi deştepţi. În cadrul echipei, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice conduce detaşat ca număr de membri (trei), pe locul imediat următor clasându-se Facultatea de Ştiinţe Politice cu două specializări: Sociologie (1 membru) şi Ştiinţe Politice pure (1 membru). Ne-ar fi „plăcut” să avem şi un al şaselea membru din cadrul Facultăţii de Administraţie Publică, dar cum nu este posibil, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că a făcut aşa reguli faine.
Doi dintre noi sunt Vărsători, avem un Rac ce merge numai înainte (de asta am rămas surprinşi), un Peşte care se descurcă mai bine pe uscat şi mai e şi ideolog (în apa aflăm cum se descurcă pe 1 mai în Vama Veche), şi nu în ultimul rând Leul, sociolog ca specializare.
Noi ştim să concepem o campanie de relaţii publice ca la carte, ştim să deosebim obiectivele campaniei de scopul ei, ştim să facem o cercetare urmată de un SWOT pe care să clădim campania şi, cel mai important, ştim să deosebim strategiile de tactici şi invers. (Am văzut noi din anii trecuţi că mulţi dintre voi nu ştiu să facă această distincţie, poate anul acesta o fi altfel hi-hi. Eiii, am glumit.) La baza relaţiilor publice nu punem creativitatea, ci reprezentările oamenilor, schimbarea acestora şi gândirea strategică.
De ce Grigore şi Iordache? Oficial, ei sunt întemeietorii relaţiilor publice în România, boieri de viţă din timpul lui Cuza (a se vedea http://ro.wikipedia.org). Neoficial, am prevăzut invazia numelor de tip xxxPRxx şi englezismele cool pentru acest domeniu abisal şi am dorit să fim piaristi autohtoni, cu nume autohton, pe fond autohton, căci ştiţi ce zicea marele Maiorescu: „ Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul sărăcăciosă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură.”[1]
În final, vreau să menţionez că discrepanţa dintre conţinutul postului şi titlul său este una voită şi cunoscută de autorul postului. Dacă nu e pe placul cititorilor, aceştia au la dispoziţie diverse forme de protest: înjurăturile, huiduielile, clasificarea noastră ca „persoane nongrata”, un flash mob în faţa căminului, etc
Radu P.
[1] Titu Maiorescu, În contra direcţiei de astăzi în cultura română în volumul Din Critice, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1978, pag. 130.
