Sunt singurul din echipa Grigore şi Iordache care e convins că vom lua locul întâi la Olimpiadele Comunicării, secţiunea Relaţii Publice, 2008. Nu am nici un dubiu, absolut nici unul. Am suficiente argumente pe care îmi fundamentez afirmaţia. Nu le voi enumera aici, nu are nici un farmec…poate mâine la petrecere.
Radu P.
Personal mi-am dorit punctaj maxim la “gândire strategică” în detrimentul celorlate criterii de de evaluare. Gândirea strategică este după părerea mea esenţa unei campanii de relaţii publice pentru acest nivel, Olimpiadele Comunicării. În rest, despre morţi (cei ce nu s-au calificat) numai de bine! 
Radu P.
De fapt ăsta ar trebui să fie răspunsul pentru post-ul trecut. Felicitări tuturor echipelor calificate! Ne vedem în finală!
Grigore şi Iordache
Echipa noastră nu are patru, nu are şase, ci nici mai mult nici mai puţin de cinci membri. Adică exact cât au şi celelalte echipe înscrise în concurs. Acesta e un lucru bun deoarece, în cazul de faţă cifra cinci simbolizează perfectiunea…şi în cazul nostru dar şi al celorlate echipe. Păi atunci, dacă toate echipele sunt perfecte, de ce ar mai trebui sa participe la aceste Olimpiade ale Comunicării? Se ştie că noţiunile de perfecţiune, frumos, divinitate, raţiune eţetera depăşesc toate lucrurile trecătoare din viaţa aceasta, şi enumăr aici: concursuri, facultate, cluburi, etc. Scopul fiecarei echipe, consider eu, este eliberarea totală din lanţurile teluricului.
După cum am menţionat la început, suntem exact cinci: două domnişoare completate aproape divin de trei indivizi. Locuim ca oamenii ce se respectă în căminul SNSPA din zona Băneasa, vedem foarte multe avioane şi suntem vecini de cameră. Doi locuim la camera 1, trei la camera 2 (aici de poate discuta puţin, un coechipier locuieşte cu chirie în oraş, dar pe perioada Olimpiadelor a renunţat la “confortul ocţidental” şi a întrat în “turmă”).
Deoarece ne vizităm permanent e destul de dificil, cel puţin pentru mine, să aud de foarte multe ori pe zi de la colegii din camera 2 următoarele replici: “da’ mai scrie şi tu un post pe blogul echipei” sau “n-ai scris? dar scrie ceva!” sau “să dea naiba, dacă nu scrieţi pe blog îl închid!”. Imaginaţi-vă aceste replici lovindu-mi neîncetat timpanul, scăriţa, nicovala şi ciocanul…! Am cedat şi am ajuns să scriu acest post. Următorul va fi peste alte patru zile, adică după ce coechipierii mei o să mă streseze suficient de mult “să scriu şi eu un alt post, că deh, acesta e învechit”. Nu ştiu de ce tot vor ei să intrăm în rândul lumii!
Problemele sunt definiţii sociale. Ele se conturează în spaţiul public la intersecţia dintre cele trei agende: agenda media, agenda publicului şi agenda politică. Este greu de stabilit cine dictează priorităţile. Pe scurt, putem spune că cele trei agende se condiţionează reciproc în comunicarea permanentă.
În spaţiul public ca spaţiu simbolic organizaţiile trebuie să se legitimeze prin credibilitate. Cu alte cuvinte, primul mesaj pe care o companie trebuie să îl comunice despre ea însăşi este acela că tot ceea ce comunică este adevărat. În momentul în care este pusă sub semnul îndoielii credibilitatea, adică promisiunea făcută în spaţiul public celor trei actori, imaginea companiei devine ţintă a suspiciunilor opiniei publice, a redefinirilor mass media şi a instrumentalizării în scopuri politice. Fiecare îşi urmăreşte propriul interes şi astfel imaginea se găseşte sub influenţa forţelor centrifuge şi a manipulării, riscând dezintegrarea definitivă. În această situaţie, imaginea se clatină din temelii ca o foaie de hârtie la discreţia vântului.
Astfel, putem spune că imaginea unei companii se clădeşte pe responsabilitate.
 | comunicare_pe_care on Final. |
 | Miruna on Final. |
 | cristianclita on Final. |
| comunicare_pe_care on Grigore, Iordache şi Dano… |
 | Radu on Grigore, Iordache şi Dano… |
